Viorel Huși – „pictorul dibaci și expresiv, cu cotituri meșteșugite și neprevăzute”

Aura Popescu în „Pictorul și graficianul Viorel Huși (1911-1972) – centenar”

Viorel Herşcovici-Huși

Artistul se naşte la 15 iunie 1911, la Huşi, ca unic fiu al unei distinse familii de intelectuali.

Cursurile gimnaziale şi liceale le urmează în acest oraş. Începe să deseneze de mic copil, sub îndrumarea lui Adam Bălţatu, originar tot din Huşi. La vârsta de unsprezece ani realizează primele desene, având ca subiecte portrete ale unor profesori, figuri ale celor din jurul său care-l impresionează prin expresivitate şi în mod special chipurile familiei sale. Acum realizează, potrivit propriei mărturisiri, primul peisaj după natură: „Din curtea Episcopiei Huşilor”, lucrare pe care a păstrat-o ca amintire până la moarte. De la treisprezece ani începe să se dedice cu mare succes şi picturii de şevalet, o tehnică destul de grea pentru această etapă. Mărturie stau câteva opere, reproduse în albumul omagial, ce au ca datare anii 1924, 1925, 1926, 1927, 1928, a căror valoare artistică nu este cu nimic mai prejos decât a celor realizate în perioada de maturitate. Precocitatea acestui artist de geniu a fost remarcată cu prilejul participării, la Salonul Oficial de pictură, la frageda vârstă de şaisprezece ani, cu lucrarea „Început de primăvară”, din juriu făcând parte nume sonore ale artei româneşti: Ion Minulescu (preşedinte), Ion Theodorescu-Sion, Jean Al. Steriadi, Marius Bunescu, Ion Jalea, Frederic Storck, Gheorghe Petraşcu, Francisc Şirato, Corneliu Michăilescu, Corneliu Medrea.

Început de primăvară, ulei pe carton

În urma acestui eveniment cultural Adrian Maniu, în revista „Rampa”, elogiază talentul ieşit din comun al tânărului artist, iar numele consacrate ale vremii ca Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Alexandru Ciucurencu, M.H. Maxy sunt extaziate de răsăritul acestui pictor. Pentru a câştiga timp, absolvă doi ani de liceu într-unul singur. În septembrie 1928 îşi dă bacalaureatul şi pleacă la Paris, pentru a studia medicina, la îndemnul în special al tatălui, care dorea să-i îmbrăţişeze profesia. Astfel că între anii 1929-1934 urmează, cu întreruperi, cursurile facultăţii de medicină din Tours şi Paris. Dorinţa lui a fost de a deveni chirurg, însă a cochetat şi cu ideea de a urma dreptul, precum şi cu aceea de a deveni sculptor.

Aplecarea către artă era, însă, singurul crez al existenţei sale, astfel că lucrează fără încetare şi trimite la Bucureşti diferite opere de pictură şi grafică la Salonul Oficial din anul 1929. Este remarcat de renumitul, pe atunci, critic de artă Tancrède Viala, în „Revue du Vrai et du Beau”, care evidenţiază „talentul ieşit din comun al tânărului artist, fire impetuoasă, temperament impulsiv şi viguros, antrenat atât către artă, cât şi către ştiinţă – medicină”. În finalul cronicii acesta precizează: „Parisul iubeşte geniul, tinereţea, independența şi nimeni nu se îndoieşte că va găsi toate aceste atu-uri la Viorel…”

Este o certitudine, după cum reiese şi din scrisorile trimise familiei, că examenele grele de osteologie, histologie, precum şi disecţiile din cadrul orelor de medicină, nu l-au atras în mod special, ci dimpotrivă l-au istovit, ducând, în final, la debutul unei boli necruţătoare care şi-a pus amprenta asupra existenţei lui pe tot parcursul vieţii. Încă de la venirea în Franţa s-a dat în sufletul său o luptă permanentă în a continua studiile pentru a deveni medic şi aceea de a urma arta. Atracţia sa irezistibilă a fost cea din urmă, pentru care a fost hărăzit încă de la naştere. În această perioadă, în loc să frecventeze cursurile facultăţii de medicină şi să se dedice în totalitate acestui scop, vizitează muzeele franceze, cutreieră parcurile pariziene, îşi ia şevaletul, culorile şi mapa sub braţ şi imortalizează pentru posteritate minunate peisaje, scene de gen şi portrete în ulei sau grafică (acuarelă, laviu, tuş, creion). Multe din aceste lucrări se regăsesc reproduse în albumul omagial.

În anul 1930, în paralel cu studiile de la facultatea de medicină, este primit fără examen, pe baza unor mape cu lucrări, la École des Beaux Arts, având marea şansă să-i aibă ca profesori pe Lucien Simon şi Dèvambez. Visul său se împlinise! Aici le întâlneşte pe tinerele studente Adina Paula Moscu şi Magda Iorga, care-i fac o impresie foarte bună. Frecventează, în paralel, academiile particulare de arte frumoase Grande Chaumiėre şi Julian, atelierele pictorilor Jean Paul şi Pierre Laurens. 

Din 1930 trimite regulat lucrări la Saloanele Oficiale de pictură şi grafică, organizate în ţară, unde devine un expozant permanent. Deşi foarte tânăr este remarcat în cronicile semnate de H. Blazian, Oscar Han etc. Şi la Paris opera sa nu este trecută cu vederea, specialiştii în domeniu îi elogiază talentul. Un renumit negustor de artă Constantinov, de origine rusă, doreşte să-i deschidă o mare expoziţie în capitala Franţei, uimit şi acesta de marele talent şi precocitatea sa artistică.

La sfârşitul anului 1933 se reîntoarce în ţară, dedicându-se în exclusivitate picturii. La Bucureşti, frecventează o bună perioadă şi atelierul lui Camil Ressu.

În urma participării la Salonul Oficial din anul 1934, unde expune un număr însemnat de lucrări, pictorul Nicolae Tonitza, într-o cronică din ziarul „A.B.C., îi elogiază opera, precizând: „Iată clou-ul şi senzaţia salonului nostru”, iar în finalul articolului precizează: „Merită văzut, nu comentat!”

Din cauza bolii amintite şi a condiţiilor vitrege de existenţă, Viorel Huşi n-a reuşit, încă din timpul vieţii, să se impună  în conştiinţa publicului larg, aşa cum ar fi meritat. Perioada de creaţie artistică se desfăşoară pe durata a patru decenii de maximă dăruire artistică (1925-1965).

Creaţia pictorului şi graficianului Viorel Huşi este socotită de critica de specialitate ca aparţinând pleiadei marilor artişti plastici, îndeosebi interbelici. Amintim doar câteva din numele sonore care i-au omagiat arta: George Oprescu, Oscar Han, Perpessicius, Nicolae Tonitza, Ion Minulescu, Tudor Vianu, Petru Comarnescu, Eugen Schileru, Ion Frunzetti, Radu Ionescu, Mircea Deac, C. R. Constantinescu, Virgil Mocanu ş.a.

Constantin Donose în „Pictorul Viorel Huși ar fi împlinit astăzi 100 de ani”

(►Sursă imagine)

Parcă îl și văd pe Viorel, cu pălăria sa cu boruri largi și haina în stil francez. A fost mereu un tip boem, burlesc poate pe alocuri, dar de un pitoresc absolut. Talentul său cu totul ieșit din comun a fost șlefuit la Paris, unde a învățat artele frumoase, având prieteni și profesori cu nume mari în domeniu. Plecase să facă medicina, ca să îi urmeze în carieră tatălui său, un medic renumit. Dar pasiunea lui pentru pictură a fost mai puternică. S-a întors trei ani mai târziu, destul de bolnav. Apoi viața sa a fost pe mai departe un fel de luptă nedreaptă, fie cu destinul adesea potrivnic, fie cu el însuși. Eu însă sunt convins că Viorel Huși a fost un geniu. Și un îndrăgostit de Huși. A sperat până în ultima clipă să facă pentru orașul său o monografie în imagini. N-a mai apucat! Poate că noi avem datoria fată de el să îi împlinim acest vis. Mă doare să spun că a avut un destin auster, că a trăit greu. Avea o frică în el, de regimul acela rău în care să știți că nu s-a adaptat. Era apreciat doar de marii artiști ai vremii și nu avea cum să se promoveze mai mult. Îndrăznesc să cred că regimul de atunci poartă vina pentru neșansa de a intra în conștiința publică a unor asemenea artiști! Odată, cineva care se ocupa să îi vândă lucrările lui Viorel, mi-a recunoscut, destul de jenat, că Viorel primea foarte putini bani pe creațiile sale, însă el, ca intermediar, „câștiga mai bine decât artistul”. Știu, era o cruzime, dar așa erau timpurile, așa a fost croită soarta lui.

Sorin Popescu în „Scrisori inedite ale lui Jean Alexandru Steriadi”

Într-o carte poştală, din 16 aprilie 1939,  J. Al. Steriadi,se adresează corespondentului său, Viorel Huși,  de la egal la egal, cu apelativul „prietene Viorel”, îi mulţumeşte pentru vinul din podgoria Huşi pe care i-l trimisese acesta şi care fusese foarte apreciat de întreaga familie; totodată, Steriadi are cuvinte de apreciere pentru pictura în ulei pe care Viorel Huşi o trimisese la Salon în acel an, când Steriadi fusese unul dintre membrii juriului (este vorba de tabloul Grădină la marginea satului).

Dragă prietene Viorel,

Am primit vinul care a fost foarte apreciat de toţi ai mei şi mai cu seamă de băiatul meu care este mare amator şi cunoscător în speţă. Îţi mulţumesc mult pentru delicata atenţie. Ce mai lucrezi? M-a interesat mult uleiul trimis la Salon. Prietenească strângere de mână.

J. Al. Steriadi

Buc. 16 aprilie 939

(Destinatar)

Domnului H. Viorel

Str. I. Gh. Duca Nr. 31, Huşi

__________________________________

Prin Hotărârea nr. 15/10 iulie 2012, Consiliul local Huși, emite avizul favorabil pentru  schimbarea denumirii de Drum „Gh. Alexandrescu” în strada „Pictor Viorel Huși”.

Continuarea în Pictorul Viorel Huși - galerie de imagini

Citiți și:

Pictorul Viorel Huși - galerie de imagini

Lina Codreanu – Viorel Huşi – pictor din „oraşul culorilor rumene şi al luminii”

Materialele publicate sunt compilații, nu studii. Aprecierea corectitudinii informațiilor rămâne în seama cititorului.
Blog realizat de Gabriel Folescu
(gabriel.folescu@facebook.com, gabriel.folescu@outlook.com)